Consapevole dell’ importanza … Mă angajez solemn …

C’era una volta un tipo, di nome Ippocrate. Greco. Di mestiere faceva il medico.  Deve averlo fatto dannatamente bene, se ogni medico e odontoiatra, prima di cominciare a professare, depone un giuramento che porta il suo nome.

Ma vi annoio con storie del IV secolo avanti Cristo, e soprattutto con una storia dalla Grecia, che oggigiorno non è il massimo come punto di riferimento … E ancor di più, vi annoio con concetti astrusi come giuramento, dovere, onestà, umanità.

“Consapevole dell’ importanza e della solennità dell’ atto che compio e dell’ impegno che assumo, giuro: di esercitare la medicina in libertà e indipendenza di giudizio e di comportamento; di perseguire come scopi esclusivi la difesa della vita, la tutela della salute fisica e psichica dell’ uomo e il sollievo della sofferenza, cui ispirerò con responsabilità e costante impegno scientifico, culturale e sociale, ogni mio atto professionale; … “ Il resto del testo lo trovate, per esempio, nel sito dell’Università Magna Graecia, riportato sotto. http://www.unicz.it/didattica/corsi/anatomia_umana/giuramento_di_ippocrate_testo.htm

Il testo non è difficile da capire, ricordare, seguire per chi ha una cultura universitaria. Per questo non trovo che parole di biasimo per i professionisti del Pronto Soccorso degli ospedali di Bologna, che si rifiutano di visitare donne con febbre alta, dolori atroci e alcune con aborto spontaneo in atto, solo perché hanno i documenti sanitari scaduti, o non li hanno ancora. Mi rifiuto di trovare qualsiasi scusa per chi minaccia le donne senza documenti di chiamare i carabinieri se si rifiutano di lasciare le corsie dell’ospedale, magari solo perché sono prostitute. Manda via anche donne sposate, con documenti in regola e buona conoscenza della lingua, raccomandando loro un antidolorifico o di rivolgersi a strutture per gli stranieri. (Quali, di grazia, oltre la nostra squadra composta di ginecologa, ostetrica, psicologa, assistente sanitaria e mediatrici culturali – senza laboratorio o ecografo? Il Sokos, con 6 ore di servizio a settimana per una popolazione sterminata, anche di italiani? )

Davanti a me, nel consultorio con quale collaboro, c’e la locandina che l’Azienda Sanitaria Locale Bolognese fece nel 2009, che dice che in Emilia Romagna non c’è “NESSUNA DENUNCIA ALL’ AUTORITA’ GIUDIZIARIA DI CITTADINI STRANIERI SENZA PERMESSO DI SOGGIORNO”. Solo quattro anni fa. Il personale ospedaliero sembra quindi soffrire non solo di voti di memoria, ma anche di analfabetismo di ritorno.  Sempre davanti a me c’è la volontaria di un’associazione che mi dice che no, la signora che accompagna non andrà al Sokos, perché li i volontari non ce la fanno a visitare tutti nelle poche ore di apertura del centro. Così, davanti a noi, ci sono le donne e gli uomini che moriranno sul marciapiede dell’ospedale, per omesso soccorso – reato penale. Con buona pace di quel greco calvo dal naso lungo cui giuramento infastidisce inutilmente chi ha scelto la professione medica – vero? – per vocazione.

PS. Una buona parola anche per quelli operatori sociali che convincono le donne immigrate povere, senza famiglia e documenti e con la salute traballante di non ricorrere alla legge 194 per l’interruzione volontaria di gravidanza, ma di partorire i loro figli e lasciarli in ospedale per l’adozione. Non parlo di cattolici, ma di opportunisti che vogliono soddisfare la voglia di genitorialità delle coppie italiane.

 

A fost odată un tip pe nume Hipocrat. Grec. De meserie medic. Trebuie să fi fost al naibii de bun, dacă fiecare medic sau dentist înainte de a începe să profeseze, depune un jurământ care poartă numele său.  Dar vă plictisesc cu povești din secolul IV î.H., şi mai ales cu o poveste din  Grecia, care astăzi nu este cel mai potrivit punct de referinţă … Și chiar mai mult, vă plictisesc cu concepte obscure ca jurământ, datorie, onestitate, şi umanitate.

“Odată admis printre membrii profesiunii de medic: Mă angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanității;Voi păstra profesorilor mei respectul și recunostința care le sunt datorate;   Voi exercita profesiunea cu constiință și demnitate;   Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră;   Voi păstra secretele încredințate de pacienți chiar și după decesul acestora;   Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila tradiție a profesiunii de medic;   Colegii mei vor fi frații mei;   Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea și pacient consideratii de naționalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;   Voi păstra respectul deplin pentru viața umană de la inceputurile sale chiar sub amenintare și nu voi utiliza cunoștințele mele medicale contrar legilor umanității.   Fac acest juramant in mod solemn, liber, pe onoare!”   (Formularea modernă a jurământului lui Hipocrat, adoptat de Asociația Medicală Mondială în cadrul Declarației de la Geneva din anul 1975. )

Textul nu este greu de înţeles, de amintit şi de urmat de cei care au o cultură universitară. De aceea am doar cuvinte de condamnare pentru personalul serviciilor de urgență din Bologna, care refuză să vadă femeile cu febră mare, durere extremă, unele cu avort spontan  în decurs, doar pentru că au documente de sănătate expirate, sau nu le au încă. Refuz să găsesc scuze pentru cei care ameninţă femeile fără acte că vor  chema poliţia în cazul în care refuză să părăsească spitalalul, poate doar pentru că sunt prostituate. Alungă și  femei căsătorite, cu acte în tegulă și o bună cunoaştere a limbii, recomandându-le  un analgezic sau să se îndrepte către facilităţi pentru străini. (Care, vă rog frumos, în afară de echipa noastră compusă din  ginecolog, obstetrician, psiholog, asistent de sănătate și mediatori culturali, fără laborator sau ultrasunete?  Sokos, cu 6 ore de serviciu pe săptămână pentru o populaţie mare, și de italieni?)

În fața mea , în clinica unde lucrez, e un  poster realizat în 2009 de Compania bolognese de sănătate locală (publică) , care spune că în Emilia Romagna nu se face “NICIO SEMNALARE LA AUTORITATEA JUDICIARĂ A  CETĂȚENILOR STRĂINI FĂRĂ PERMIS DE ȘEDERE “. Cu doar patru ani în urmă. Personalul spitalelor pare să sufere nu numai de pierderi  de memorie, ci și de  analfabetism.  Tot în fața mea  este o voluntară dintr-o asociaţie, care îmi spune că nu o  va însoţi la Sokos pe doamna, deoarece voluntarii de acolo nu reușesc să  viziteze toți pacienții în cele 6 ore de orar săptamânal. Astfel în fața noastră sunt  femei şi bărbaţi, care vor muri  pe trotuarul  spitalului, pentru că li s-a refuzat asistența – un delict penal. Cu tot respectul pentru grecul chel cu nasul lung  al cărui  jurământ deranjează în mod inutil pe cei care au ales profesia de medic – nu-i așa? – din vocaţie.

PS. Un cuvânt drăgăstos și pentru acei lucrători sociali care conving femeile imigrante sărace, fără documente și fără familie și cu sănătatea șubredă să nu recurgă la legea 194 pentru avort, ci să nască copiii şi să-i lase  în spital pentru adoptare. Nu pentru că au frică de Domnul, ci ca să aibă copii de oferit familiilor bogate.

Ciao!

Sono ancora qui. Tra una settimana, al massimo tra 10 giorni, ricomincio a scrivere in modo costante sul blog. Scusate la lunga pausa, è dovuta a impegni!

Încă mai sunt prin zonă! Peste o săptămână, cel mult peste 10 zile, reîncep să scriu în mod regulat articole. Iertați-mi lunga pauză, am fost ocupată! 

Come sto – Mi-e rău și greață

Non riesco a fermare questo dolore al petto, come un sanguinamento violento da una piaga fresca. Solo che questa ferita nuova non è. Di tutte le cose della vita, la fiducia è la più difficile da coltivare, da guadagnare e da mantenere. Non volevo entrare in politica, poi ho capito che avevo qualcosa da dire e quello era l’ambito, dove potevo farlo. Non volevo candidarmi, voi ho capito che avevo le qualità, la grinta, l’energia per farlo. Mi fidavo dei miei compagni d’avventura. Quando però ho chiuso la mano per darmi la carica dentro c’era solo un pugno di mosche. Beppe Grillo e Gianroberto Casaleggio hanno superato un giorno il limite del sopportabile, hanno pubblicato dell’immondizia sui diritti degli immigrati – alla cittadinanza e al voto – ma neanche allora, nella rabbia di non aver ricevuto nessuna risposta, non ho voluto accettare che mi hanno solo sfruttato, perché sono donna – romena – precaria, ripagandomi col diritto di lavorare nel consiglio di Quartiere (che già avevo perché mi hanno votato i cittadini). Avevo intuito brutti fili rossi che andavano dal blog agli eletti e quindi nelle assemblee, perché ex-colleghi preferiscono stare con Casaleggio anziché parlare apertamente alle assemblee. Un mese più tardi il blog ritira l’appoggio alla lista di Ferrara per motivi ridicoli, non meglio precisati.  Ieri ex amici hanno scritto della nuova immondizia per spiegare come mai preferiscono le loro poltrone, e il bollino di Grillo, alla giustizia, alla trasparenza, alla democrazia. Sono felice di esserne fuori. Farei fatica a stringere loro la mano, se c’incontrassimo. Non m’interessa quali siano di preciso i loro motivi, la codardia e l’interesse personale odorano male ed io ho voglia di aria pulita. Che non si trova più, adesso che è lampante che il MoVimento non sia il futuro dell’Italia. Non com’è adesso. Non con la (non)direzione che ha preso in questo lungo, nebbioso, putrido marzo.

În timp ce scriam articolul în italiană durerea a început să se atenueze. Oricum, rămâne scârba și furia. Probabil nu doar pentru mine – încrederea e greu de cultivat, de câștigat și de păstrat. Nu vroiam să fac politică, dar mi-am dat seama că sunt capabilă să mă ocup de așa ceva ca să duc bătălii importante. Nu vroiam să candidez, dar am înțeles că am talentul, hotărârea, calitățile necesare. Aveam încredere în colegii mei de drum. Nu era totul roz, dar într-o zi m-am izbit de un obstacol pe care nu puteam să-l tolerez. Beppe Grillo și Gianroberto Casaleggio au sărit peste cal, publicând mizerii despre dreptul la cetățenie și la vot al imigraților. Eram furioasă și rănită, dar nu am acceptat imediat că de fapt m-au folosit doar, pentru că sunt o femeie româncă cu o situație de muncă precară, răsplătindu-mă  cu dreptul de a lucra în Consiliul de Cartier (aproape gratis) drept pe care îl aveam deja, pentru că am fost aleasă prin vot democratic. În acel moment am intuit legături urâte între blogul lui Grillo (folosesc aceasta expresie pentru că de fapt amândoi  cei citați mai sus scriu acolo și sunt responsabili) și anumiți aleși, apoi între aleși și adunări, pentru că unii foști colegi preferă să țină partea lui Casaleggio în loc să se adreseze pe față adunărilor. Am ieșit din politică.  O lună după demisia mea blog-ul a retras sprijinul listei din Ferrara pentru motive ridicole, pe care nici măcar nu le-au explicat bine. Ieri niște foști prieteni au publicat rahat ca să explice de ce preferă să-și păstreze scaunele, ok-ul lui Grillo, în detrimentul dreptății, a transparenței, a democrației. Sunt fericită că nu mai am nimic de împărțit cu ei. Nu aș reuși să le strâng mâna dacă ne-am întâlni. Nu mă interesează să aflu precis ce motive au, lașitatea și urmărirea interesului personal miros rău, iar eu vreau să respir aer curat. Care nu mai e de găsit, acum că nu mai e niciun dubiu că MoVimento 5 Stelle nu e viitorul Italiei. Nu cum e acum. Nu cu (non)direcția  în care merge în acest lung, cețos, putred martie.

Brutta aria – o perioadă urâtă

Ho dei problemi, dei conflitti che preferisco lasciar decantare prima di tornare a scrivere. Credo comunque che sarà tra pochi giorni.

E un moment urât pentru mine, aștept să mi se limpezească un pic ideile, apoi voi scrie din nou. Probabil peste puține zile.

 

Piata Universității – Proteste a Bucuresti

De aici, de departe, e greu de înțeles ce se întâmplă cu adevărat în România. Fotografiile manifestanților pașnici, distrugerile, incendiile celor violenți – totul poate fi interpretat, și asta este principala problemă. Nu am încredere în ceea ce citesc, sunt precaută să înțeleg de ce o telecameră încadrează o parte sau alta a străzii, privesc cât de multe fotografii pot. Ceea ce e sigur e că politicienii, de la guvern sau din opoziție, îmi provoacă silă. Manipulările lor sunt transparente și infantile.

Zilele acestea Moody s și Standar and Poors stabilesc rating-ul economic și politic al statelor. Eu vreau să acord mass-media din România  un CCC+. Asta pentru că am făcut media cu puținii care merită un AA.

Da qui, da lontano, è difficile capire cosa sta realmente accadendo in Romania. Fotografie di manifestanti pacifici, danni, incendi appiccati dai violenti – tutto può essere interpretato, e questo è il problema principale. Non mi fido di ciò che leggo, sono attenta a capire perché la telecamera inquadra una parte piuttosto che l’altra della strada, guardo quante foto posso. Quel che è certo è che i politici da parte del governo o dell’opposizione, mi fanno schifo. Le loro manipolazioni sono trasparenti e infantili.

In questi giorni, Standard and Poors e Moody’s hanno stabilito il rating economico e politico degli stati. Voglio dare ai mass-media romeni una CCC +. Questo perché ho fatto la media con i pochi che meritano un AA.