Fino ad oggi ignoravo chi fosse Magdalena Lupu. È un nome che di sicuro ho già visto su qualche comunicato stampa, ma niente di più. Poco minuti fa, sulla pagina in lingua romena del Comune di Torino, ho letto la presentazione del docu-fiction che porta il suo nome e mi sono, in pari misura, rallegrata e rattristata.

“Magdalena” ha aperto ieri, 4.03.10, il Piemonte Movie gLocal Film Festival, che quest’anno ha come tema lo straniero. Posso solo immaginare cosa abbia vibrato in lei la vista del documentario del ’73 di Ettore Scola sugli immigrati del sud a Torino, come schiavi per FIAT. Quello che probabilmente ha fatto anche me piangere di rabbia. Credo che anche prima, quando lavorava come badante, il mondo dei suoi pensieri fosse quello di tutti noi, domestici lontano da casa. Vorrei sapere di più su tutto il resto: gli undici anni passati alla TV in Romania, il segreto del suo cuore che è riaffiorato quando ha preso di nuovo la telecamera in mano, come la ricevono i soggetti delle sue inchieste su pellicola o carta. Vorrei saper se la sua inchiesta sulla morte di Dani nelle fogne della città ha svegliato qualcuno.

Non avendo nessuna informazione in merito, progetto sul tema le mie amarezze. Il docu-film che la vede protagonista apre un festival importante a livello locale, ma che non sembra varcherà i confini del Piemonte, sennò in Romania e nel circuito dell’associazionismo romeno d’Italia (non nella nostra città, perché “Vasile Alecsandri” è da molto tempo al verde, mancano i fondi per organizzare qualsiasi manifestazione, e le altre associazioni si occupano solo di beneficenza, non di cultura). Il regista è al suo turno un immigrante ispano-chileno, da anni in Italia. Nell’equipe c’è anche l’ex-sindaco di Torino che ha partecipato all’epoca al film di Scola, e non le manca l’appoggio del famoso regista e di Don Ciotti. Ma nonostante anni e anni di sforzi di sensibilizzazione, anche oggi si parla male dei “terroni”, anche di quelli che hanno già nipoti nati nelle loro nuove città, e se la loro discriminazione non raggiunge più quelli livelli vergognosi, il merito è soltanto delle onde successive di migranti, albanesi, marocchini, romeni… Mi sembra di capire da ciò che leggo negli studi di specialità e da ciò che vedo nei documentari che l’unico modo di non essere più vittima prescelta e cedere il posto a qualcuno più sfortunato.

Non è la mia situazione personale. La mia città è pure tra quelle più tolleranti (che brutta parola!), adesso che è passata l’ondata dell’inizio 2009, ma le persone si fanno lo stesso influenzare dalla cattiva aria emanata dal celeberrimo Decreto Sicurezza. Presto detto che i romeni dovrebbero solo stringere i denti e aspettare che l’aria diventi più serena, perché le persecuzioni riguardano solo gli extracomunitari irregolari… questa settimana su un giornale locale uno sfortunato (e poco avveduto) bolognese lamentava un grosso disguido con degli stomatologi ungheresi, che, diceva lui, tanto non potranno essere proseguiti in giustizia perché extracomunitari. Il giornalista non ha battuto ciglio. Si vede che neanche lui è molto interessato alla storia contemporanea dell’Europa. E la mente di tanti lettori viaggia indisturbata sulla scia dell’incompetenza, della disinformazione, della pigrizia e del razzismo.

Forse, invece, mi sbaglio, e “Magdalena” si spanderà come una macchia d’olio svegliando tutti quelli che incontra.

Până azi nu am ştiut cine e Magdalena Lupu. Este un nume pe care, cu siguranţă l-am văzut în presă, dar nimic mai mult. Cu câteva minute în urmă, pe pagina în limba română a primèriei oraşului Torino, am citit prezentarea docu-ficţiunii care îi poartă numele şi în egală măsură, am aplaudat şi m-am întristat.

“Magdalena” a deschis ieri, 4.03.10, Piemonte gLocal Film Festival, care în acest an are ca tema străinul. Îmi pot imagina ce vibraţii a trezit în ea vederea documentarului lui Ettore Scola din ’73 despre imigraţii din sud,  la Torino, sclavi pentru FIAT. Aceeaşi vibratie ce, probabil, pe mine m-a făcut să plâng de furie. Cred că şi înainte, când a lucrat ca badante, lumea gândurilor sale a fost aceea a nouă tuturor, servitori departe de ca. Aş dori să ştiu mai multe despre ea: cei unsprezece ani la TV în România, secretul care a ieşit la iveală când a luat aparatul de filmat în mână, cum o primesc subiecţii investigaţiilor sale pe peliculă sau hârtie. Aş dori să ştiu dacă ancheta privind moartea lui Dani în sistemul de canalizare a oraşului a trezit pe cineva.

Cum nu am nici o altă informaţie în acest sens, proiectez asupra ei amărăciunea mea. Docu-filmul inaugureaza un festival important la nivel local, dar care nu pare să treacă dincolo de frontierele  piemonteze, în afară de România şi de circuitul asociaţiilor româneşti din Italia (nu in oraşul nostru, deoarece “Vasile Alecsandri” are vistieria goală, şi celelalte asociaţii sunt implicate doar în caritate, nu în cultură). Directorul este la rândul său un imigrant  chileno-spaniol, de ani de zile în Italia. Din echipă face parte şi fostul primar din Torino, care a participat la acea vreme la fimul lui Scola şi nu lipseşte sprijinul celebrului regizor şi a lui Don Ciotti. Dar, în ciuda anilor de eforturi de sensibilizare, chiar şi astăzi se vorbeşte urât despre “sudişti”, chiar şi despre cei care au deja şi nepoţi născuţi în noile lor oraşe, iar dacă discriminarea lor nu mai atinge nivelul cel mai ruşinos, meritul este doar al valuri succesive de imigranţi: albanezi, marocani, românii … înţeleg din ceea ce citesc în studiile de specialitate şi din ceea ce văd în documentare că singura cale de a nu mai victima aleasă  este cea de a ceda locul altcuiva, cu şi mai mult ghinion.

Nu este situaţia mea personală. Oraşul meu este printre cele mai tolerante (ce cuvânt urât!), acum că a trecut valul de la începutul anului 2009, dar oamenii sunt influenţaţi de atmosfera veninoasă emantă de faimosul Decretul de Securitate. Uşor de spus că românii ar trebui doar să strângă din dinţi şi să aştepte până când trece totul de la sine, pentru că persecuţia îi priveşte doar pe extracomunitarii cu situaţii în neregulă… Săptămâna aceasta într-un ziar local un ghinionist (şi nechibzuit) boloniez s-a plâns de problemele pe care le-a întâmpinat cu nişte stomatologi maghiari, care, spune el, nu pot fi urmăriţi în instanţă pentru că nu sunt comunitari. Reporterul nu a zis nici pâs. Se vede că nici el nu este foarte interesat de istoria contemporana a Europei. Şi mintea multor cititori călătoreşte netulburată pe cărările dezinformării, ale incompetenţei, a lenei şi a rasismului.

Poate însă greşesc eu, şi “Magdalena” se va răspândi ca un incendiu trezind pe toţi cei pe care îi va cuprinde

Annunci