Chissà se sbaglio o meno… La mia vita sarebbe più facile se lasciassi tutti credere che sia una ragazza italiana di 28 anni, se non dicessi sempre di essere una donna romena di 38 anni? Probabilmente sono insopportabile. Spiego a chi si ferma ad ascoltarmi situazioni e concetti, scendo nei dettagli, faccio tantissimi distinguo… Non l’ho faccio per vanità. Sono convinta che a nessuno importi quanti diplomi/laure ho, quante lingue parlo, la musica che ascolto, i libri che leggo, cosa cucino, la mia religione, la vita quotidiana della mia famiglia, il mestiere di Flavio. Quello che invece vorrei importasse a tutti, è l’idea della diversità, della bellezza delle differenze tra di noi. Nessuno è uguale all’altro, una persona o una realtà non si conoscono individuando il concetto giusto, ma incontrandola, ascoltandola. Non perché è più importante, più bella o più proficua delle altre, ma semplicemente perché c’è.

Ho già lamentato il fatto che non riesco a conoscere abbastanza gente, a inserirmi in un tessuto sociale vivo ed equilibrato. Questo fa si che io possa farmi delle idee sbagliate su tanti temi – perché le vedo un po’ da lontano. Per fortuna ogni tanto parlo con degli studenti o delle altre persone più giovani di me, e rimango stupita dalla loro forza, dalla loro decisione, e soprattutto dalla loro sanità. L’opposto dell’immagine preconfezionata che circola in giro. Parlano, ascoltano, vorrebbero cambiare il mondo ma sono troppo saggi per immolarsi inutilmente. Con loro non c’è bisogno di parlare tanto: non hanno sovrastrutture da demolire, come gli altri miei interlocutori.

Mă întreb dacă greşesc sau nu … viata mea ar fi mai uşoară dacă aş lăsat lumea să creadă că sunt o italiancă de 28 de ani, şi nu aş spune tuturor că sunt o româncă de 38 de ani? Sunt, probabil, insuportabilă. Explic celor care vor să mă asculte situaţii şi concepte, intru în detalii … nu o fac din vanitate. Sunt convins că pe nimeni nu interesează cât de multe diplome am, câte limbi vorbesc, ce muzică ascult, ce cărţi am citit, ce-am gătit, religia mea, viaţa de zi cu zi a familiei mele, profesia lui Flavio. În schimb, ceea ce aş dori să-i intereseze pe toţi, este ideea de diversitate, frumuseţea diferenţele dintre noi. Nu există persoane sau situaţii identice, nu se poate cunoaşte ceva  prin identificarea conceptului, ci prin întâlnirea ei, prin ascultare. Nu pentru că este mai important, mai frumos sau are mai mult succes decât altele, ci pur şi simplu pentru că este.
Am deplâns deja faptul că nu cunosc destui oameni pentru a mă inseri într-un ţesut social vital şi echilibrat. Aceasta  înseamnă că pot să-mi fac o idee gresită cu privire la atât de multe aspecte – pentru că le văd de la distanţă. Din fericire din când în când mi se întâmplă să vorbesc cu studenţi sau cu alte persoane mai tinere decât mine, şi sunt uimită de puterea, de decizia lor, şi mai ales de sănătatea lor.
(Imagine opusă celor care circulă în jur). Vorbesc, ascultă, ar schimba lumea, dar sunt prea înţelepţi ca să se sacrifice în zadar. Cu ei nu este nevoie să vorbesc atât de mult: nu au atât de multe suprastructuri de demolat, ca alţi interlocutori ai mei.

Annunci