Mi sento una traditrice per non aver scritto niente in questa settimana. So che siete in pochi a leggere, ma m’immagino, tanto per sentirmi bene, che c’è chi si rattrista quando non trova un articolo nuovo. Sognare non fa male a nessuno, vero? Non ho scritto più per vari motivi: ho lavorato un po’ di più, la primavera mi rende confusa ed emotiva, ma soprattutto perché sto studiando la musica, l’opera. Lo so, è una cosa illogica. Non sono una cantante, una musicista o una musicologa. Non inseguo nessuno scopo pratico immediato. Semplicemente non riesco a stare lontana dalle registrazioni e leggo anche tanto, perché mi vergogno dalla mia cultura musicale approssimativa. Mi rendo conto di essere molto arrida in queste righe, ma conduco anche adesso un’indagine su un tenore tedesco che potrebbe insegnarmi molto. M’interessa anche dal punto di vista umano: è la solita storia del considerare la propria passione un mestiere poco adatto al mantenersi e mantenere una famiglia, ma non poter fare a meno di cantare, di insofferenza davanti alle limitazioni, il non essere capito, l’incontro con l’amata che da una nuova forza, trovare finalmente un bravo insegnante, il coraggio di rischiare di nuovo tutto… e il successo strepitoso. Alcuni di voi avete già capito perché mi sono affezionata a una voce lontana dai miei gusti musicali… onestamente, non so quando e come Flavio canterà. Forse si farà di nuovo male e non canterà per niente! Forse, invece… Amo Flavio, e amo l’opera. Lui ama l’opera, e ama me. Perché non fondere tutto insieme? Vedete, con tanto pathos in quell’angolino della mente, con i casi assai pesanti che seguo adesso come mediatrice, potrei scrivere solo cose sciatte. Meglio ripassare quel brano del Fidelio (in tedesco)!

Mă simt ca o tradătoare pentru care nu am scris nimic în această săptămână. Ştiu că sunteţi de puţini cei care citiţi blog-ul, dar îmi imaginez, doar ca să mă simt bine, că unii dintre voi sunt trişti atunci când constată că nu este nici un articol nou. A visa nu face rău nimănui, nu? Nu am scris nimic din mai multe motive: am lucrat un pic mai mult, primăvara mă face să fiu confuză şi emoţională, dar mai ales pentru că studiez muzica, opera. Ştiu, e ilogic. Eu nu sunt cântăreaţă, un muzician sau un muzicolog. Nu am nici un scop imediat. Doar că nu pot sta departe de înregistrări şi citesc mult, pentru că mi-e ruşine de cultura mea muzicală aproximativă. Îmi dau seama că sunt extrem de aridă în aceste rânduri, dar tocmai acum studiez un tenor german de la care am mult de învăţat şi din punct de vedere uman: este eterna poveste a unei pasiuni considerată nepotrivită ca meserie pentru menţinerea şi susţinerea unei familii, dar care este mai puternică decât orice altceva, suferinţele datorate limitărilor, a nu fi înţeles, întâlnirea cu iubita care ii dă o nouă forţă, găsirea unui profesor bun, curajul de a risca totul din nou … şi succesul răsunător. Unii dintre voi au înţeles deja de ce ascult o voce atât de departe de gusturile mele muzicale … sincer, nu ştiu când şi cum va cânta Flavio. Poate că va avea din nou probleme, şi nu va cânta deloc! Poate că, dimpotrivă … îl iubesc pe Flavio, şi iubesc opera. El iubeşte opera, şi pe mine. De ce să nu fuzionăm toate acestea? Cu atât de mult patos în acest colţ al minţii, cu cazurile dificile în care sunt implicată ca mediatoare, pot scrie numai lucruri plictisitoare. Mai bine mă aplec din nou asupra acelui Fidelio (în germană)!

Annunci