Al Consultorio Familiare c’è un centro per la salute delle donne straniere e i loro bambini. Di solito vengono persone non in regola con i documenti, oppure che non parlano bene l’italiano. Di mattina c’è il ginecologo, lo psicologo e l’ostetrica. Prima c’era anche il medico di base, ma la dottoressa è andata in pensione è non hanno assunto nessuno al suo posto. Un pomeriggio a settimana c’è il medico pediatra. È rassicurante il fatto che esista un posto così, dove ogni giorno c’è una mediatrice interculturale, si parla con delle persone qualificate che spiegano tutto quello che ha detto il medico, fa domande per capire se ci sono anche dei problemi non medici, e tutti sono sorridenti e tranquilli. L’agenda è ben tenuta e le visite programmate, ma nessuno è mandato via se arriva all’improvviso.  Se c’è qualcosa che esula dalle possibilità delle colleghe, si fa subito una telefonata a un ospedale, a un altro servizio, e s’indirizza la donna, presentandola prima e chiedendo la collaborazione a chi si trova dall’altra parte della cornetta .

Lavoro da poco, ma ho già conosciuto tante donne.  Analfabeti. Maltrattate dai mariti. Spaventate da una gravidanza non desiderata. Orgogliose di essere incinte e di essere seguite sempre dalle mie colleghe anche per il nuovo figlio. Semplicemente desiderose di cambiare metodo contraccettivo.

Alcune mi sono entrate subito nel cuore: una giovane bellissima e attraente che ha cominciato a piangere quando l’ho salutata in romeno, aveva tanto bisogno di dire a una connazionale la sua vergogna, il suo dolore di essere costretta a prostituirsi per mantenere il bambino e la mamma malata. L’ha ammiro per la forza di risparmiare ogni soldino che si è guadagnata, è riuscita a comprarsi una casa e ammobiliarla. Se non ci fosse la crisi così dura in Romania, potrebbe tornare in qualsiasi momento per cercare di nuovo lavoro al bar nella sua città natale. C’è l’ha farà, lo sento.  Poi c’è la donna rom che conosce bene i sui diritti, ma in Romania nessun dottore ha voluto farla abortire senza una bustarella di 100 euro, e all’ospedale universitario bolognese l’hanno trattata male perché il suo fidanzato, molto più giovane di lei, è minorenne. Non so quale sarà il loro futuro, adesso che è sono stati sfrattati, anche se è appena nata la loro piccolina. Poi c’è la mamma asiatica che il marito picchia molto spesso. L’anno scorso è stato così violento che lei è rimasta per qualche giorno tra vita e morte, e poi per tre mesi in coma. L’ho difende ancora, sostiene che non è stato lui, ma un incidente stradale. L’ospedale e il tribunale sono di un altro parere. Denunciare il proprio marito è difficile, anche se avrebbe subito tutto l’aiuto che le serve, da una camera gratis per lei e le sue due figlie piccoline in una casa di ospiti protetta all’avvocato, lo psicologo e assistenza per cercare un lavoro. Il principale pericolo non sarebbe la vendetta del marito, ma l’isolamento completo – nessun membro della sua famiglia o della famiglia del marito li rivolgerebbe mai la parola. Lei, non credo proprio che c’è l’ha farà.  

La Consultoriul familial  este un centru de sănătate pentru  femeile străine şi copiii lor. De obicei, vin persoane care nu au documentele în regulă, sau care nu vorbesc italiana bine. Dimineaţa sunt prezente o ginecoloagă, o moașă și o  psiholoagă. Înainte exista și un medic de bază, dar după ce a ieșit la pensie  nu au angajat pe nimeni în locul ei. O după-amiază pe  săptămână  există un medic pediatru. Este liniştitor faptul că există un astfel de loc, unde în fiecare zi este  prezentă o mediatoare inter-culturală, se poate vorbi cu persoane calificate pentru a explica tot ce a spus medicul, punând întrebări pentru a vedea dacă nu există și probleme ne-medicale, iar toată lumea este zâmbitoare și calmă. Agenda este bine ţinută şi vizitele programate, dar nimeni nu este trimis dat afară dacă vine pe nepusă-masă. Dacă există ceva care este dincolo de capacitatea de rezolvare a colegilor, se sună  imediat un spital sau un  alt departament, femeie este încredințată celor care se află de cealaltă parte a liniei telefonice.

Lucrez de puțin aici, dar am cunoscut deja multe femei. Analfabete. Abuzate de soții lor. Speriate de o sarcină nedorită. Mândre să fie gravide şi să fie urmărite tot de către colegele mele și pentru acest nou-născut. Doritoare doar să schimbe metoda de contracepţie.

Unele mi-au intrat imediat în inimă: o frumoasă tânără şi atrăgătoare, care a început să plângă atunci când am salutat-o în română, avea mare nevoie să-și descarce conștiința vorbind unei conaționale despre rușinea și  durerea de a fi obligată să se prostitueze pentru a-și întreține copilul şi mama grav bolnavă. O admir pentru puterea de a economisi fiecare bănuţ, a reuşit să-și cumpere o casă şi mobilier. Dacă nu ar fi atât de dură criza în România, s-ar putea întoarce în orice moment pentru a căuta din de lucru  la un bar în oraşul său natal. Povestea ei se va sfârși cu bine, sunt sigură. Apoi, e o femeie  rom care își înţelege drepturile, dar în România nici un medic a vrut să facă un avort fără o mită de 100 de euro, iar aici la spitalul universitar au tratat-o prost, deoarece prietenul ei, mult mai tânăr decat ea, este minor. Nu ştiu care va fi viitorul lor, acum ca au fost evacuați, desi fetița lor s-a născut de curând. Apoi, mai e mama din Asia pe care soţul ei o bate de mult timp. Anul trecut a fost atât de violent că ea a rămas timp de câteva zile între viaţă şi moarte, şi apoi pentru trei luni în comă. Ea încă îl mai apără, susţine că nu a fost el, ci un accident de maşină. Cei de la spital şi de la tribunal sunt de altă părere. Știu cât e de dificil să îți denunți soțul: chiar dacă ar avea imediat tot ajutorul de care are nevoie, de la o  cameră gratis pentru ea şi cele două fiice într-o casă de oaspeţi protejată, avocat, psiholog şi asistenţă pentru căutarea unui loc de muncă. Principalul pericol nu ar fi răzbunarea soţului ei, ci  izolarea completă – nici un membru al familiei sale sau al familiei soțului nu ar mai vorbi cu ea. Ea chiar nu are mari șanse de viitor.

Annunci