Din nou despre articolul publicat de Think Ouside The box. M-am lăsat dusă de val, și am răspuns și comentariilor care nu meritau atenție, pentru că se discreditau singure. Intenția mea era aceea de a demostra respect tuturor, nu doar acelora care se bucură de simpatia mea. Până la un moment, moderarea unei discuții și clarificarea unor detalii este utilă, apoi devine plictisitoare. Provoc lumea să gândească, dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Un domn care trăiește în străinătate se bucură că democrații și trădătorii religiei ortodoxe au părăsit țara, astfel ea poate rămâne un loc pur unde să crească o nouă generație. În primul rând, deplâng familia sa, pe care o obligă să se întoarcă în România, după ce s-au obișnuit cu noul loc de viață. Copiii, mai ales, vor trebui să depășească un șoc, trimiși cu forța  dintr-o parte în alta, abandonând școala, prietenii, tot ceea ce cunosc…

În al doilea rând găsesc interesantă acuzația de trădare … Sunt greco-catolică. Ca și părinții, ca și bunicii, ca și străbunicii mei. Dar mai ales ca și bunicul, preot Iosif Dejeu din Oradea, care a murit la 58 de ani de infarct, sau mai bine zis de inimă-rea. A rezistat când îl duceau la secția de poliție și îl băteau ca să spună numele trădătorilor catolici și să se convertească la ortodoxie. Cei din familie nu au aflat aceste lucruri decât la comemorarea lui, în 2001, când un episcop, car e la rândul lui suferise mult, ne-a povestit cum Iosif trecea pe la el în drum către casă să-și schimbe cămașa plină de sânge cu una curată, ca să nu-și sperie copiii mici. Care dormeau noaptea în cămăși de cânepă și nu aveau întotdeauna pantofi buni cu care să meargă la școală, pentru că tata lor nu avea dreptul de a munci în noua republică plină de glorie. Statul român încă nu a cerut scuze acestor oameni, și nu a retrocedat toate bisericile contruite din modestele donații ale familiilor noastre.  Atenție la nuanțe, ortodoxia sau protestantismul sau budismul  nu au nici o legătură cu tema de față. Libertatea religioasă, însă,  înseamnă respectul tuturor, nu doar al majorității.

Acuza de democrație îmi face onoare.

O doamnă se întreabă de ce am făcut o facultate pe banii statului, irosind sacrificiile celor care au plătit taxe ca să poată exista o instrucție universitară de calitate, ca să mă mulțumesc să fac orice pentru câțiva euro. Da, părinții mei au plătit taxe ca eu să fac facultatea și să am bursă de merit, dar au plătit mult mai mult. Povestea tatei o deduceți ușor din rândurile de la mai sus. Și bunicii mamei au murit de inimă rea, după colectivizare. Nu erau țărani bogați, au economisit o viață întreagă ca să poată lasă pământ și vite tuturor copiilor lor, și la bătrânețe au văzut cum se distruge tot. Bunicul meu, în schimb, avea un restaurant, i l-au luat comuniștii și umblau după el să-l omoare, ca dușman al noului regim. A fost nevoit să divorțeze ca să permită soției și fetiței sale să aibă o viață înainte. A murit singur, sărac și bolnav.   Mai puțin dramatic, dar la fel de ridicol, a fost primul an de facultate a surorii mele celei mai mari. A intrat în 1989 la Economie a opta, dar nu a primit bursă de studii pentru că venitul părinților, puși împreună depășeau cota stabilită. Dragii tovarăși nu știau matematică, nu știau să împartă acea sumă la șase, câți eram noi în familie. Nici în 1990 nu am avut bursă, niciuna dintre noi, abia în 1991 s-a schimbat legea.

Doamna insită și perseverează: dacă facultatea de filosofie nu asigură o meserie, simplu, există, de exemplu, cea de construcții. Îmi imaginez deja o lume întreagă plină de ingineri, medici, avocați … și cam atât.  Nu știu de ce, îmi sună cunoscut … ah, știu, sunt documentele celui de al XIV- lea Congres al Partidului Comunist! Să construim societatea multilateral dezvoltată … a, nu! și Ceaușescu avea nevoie de filosofi să-i ridice ode!

Nu înțeleg prea bine obiecțiile doamnei. Mă acuză că muncesc orice, și, simultan, că filozofez în loc să muncesc. Cine a înțeles dacă trebuie să muncesc sau să fructific diploma de facultate, să mă anunțe, ca să nu mor proastă.

Ieri era aniversarea mineriadei. Iar eu mă gândeam câți dintre cititorii Think Outside The Box se recunosc mai puțin în sloganul ales de băieții care au ințiat acest proiect, și câți în “Noi muncim, nu gândim!”

Sempre in merito all’articolo pubblicato da Think Ouside The Box. Mi sono lasciata prendere la mano, e ho risposto anche a commenti che non meritano attenzione, perché si compromettono da soli. La mia intenzione era di dimostrare rispetto per tutti, non solo per quelli che godono la mia simpatia. Fino a un punto, moderare una discussione e chiarire dei dettagli è utile, poi diventa noioso. Sfido la gente a pensare, ma dove non c’è neanche Dio non pretende.

Un signore che vive all’estero si rallegra che i democratici e i traditori della religione ortodossa hanno lasciato il paese, che rimarrà un luogo puro dove crescere una nuova generazione. In primo luogo, deploro la sua famiglia, cui impone di ritornare in Romania, dopo che si sono abituati con il nuovo luogo di vita. I bambini, in particolare, dovranno superare una scossa, inviati di colpo da una parte all’altra, abbandonando la scuola, gli amici, tutto quello che conoscono …

 

In secondo luogo trovo interessante l’accusa di tradimento … Sono greco – cattolica. Come i miei genitori, e i nonni, come i miei bisnonni. Ma soprattutto come il nonno, Padre Iosif Dejeu di Oradea, morto a 58 anni d’infarto cardiaco, o meglio, di crepacuore. Ha resistito quando lo conducevano alla stazione di polizia e l’ho picchiavano per convincerlo a fare i nomi degli “traditori cattolici” e perché si convertisse all’ortodossia. La famiglia non ne sapeva niente di tutto questo fino alla commemorazione del 2001, quando un vescovo, che lui stesso aveva sofferto molto, ci ha raccontato come Iosif passava da lui sulla strada di casa per cambiarsi la camicia piena di sangue con una pulita, per non spaventare i suoi figli. Figli che di notte dormivano in camicie di canapa e non avevano sempre le scarpe per poter andare a scuola, perché il padre non aveva il diritto di lavorare nella nuova gloriosa repubblica. Lo stato romeno non ha ancora chiesto scusa a queste persone, e non ha restituito tutte le chiese costruite con le modeste donazioni delle nostre famiglie.  Attenzione alla sfumatura, l’ortodossia, o il protestantesimo, o il buddismo non c’entrano con il tema in discussione qua. La libertà religiosa vuol però dire il rispetto di tutti, non solo della maggioranza.

L’accusa di democrazia mi onora.

Una signora si sta chiedendo perché ho seguito un’università finanziata con il denaro pubblico, sprecando i sacrifici di chi ha pagato le tasse per sviluppare una formazione universitaria di qualità, per accontentarmi di fare qualsiasi qualcosa per pochi euro. Sì, i miei genitori hanno pagato tasse perché io possa studiare e beneficiare di una borsa di studio di merito, ma hanno pagato molto di più. La storia di mio pappa si capisce dalle righe di sopra. Anche i nonni materni sono morti di crepacuore, dopo la collettivizzazione. Non erano contadini ricchi, ma hanno messo da parte tutta la vita per essere in grado di lasciare della terra e del bestiame a tutti i loro figli, e in vecchiaia hanno visto tutto andando a rottoli. Mio nonno, invece, aveva un ristorante che gli hanno portato via i comunisti che l’ho cercavano per ucciderlo come un nemico del nuovo regime. Ha dovuto divorziare da sua moglie e lasciare sua figlia per permetterle di avere una vita. È morto solo, povero e malato. Dopo la rivoluzione abbiamo cercato di recuperare la casa e il ristorante, ma ci hanno fermati migliaia di ostacoli insuperabili. Meno drammatica ma altrettanto ridicola, è stato il primo anno all’università della mia sorella primogenita. Entrò a Economia e Commercio nel 1989 all’ottavo posto, ma non ha percepito la borsa di studio perché il reddito dei nostri genitori, messi insieme, superava la soglia stabilita. I cari compagni non ne sapevano di matematica, non erano capaci di dividere tale importo per sei, quanti eravamo in famiglia. Non avevamo borsa di studio neanche nel 1990, nessuna di noi, solo nel 1991 è stata cambiata la legge.

La signora insiste e persevera: se la facoltà di filosofia non fornisce un mestiere, si deve scegliere un’altra, ad esempio, quella di ingegneria delle costruzioni. Immagino già un mondo pieno solo di ingegneri, medici, avvocati … e niente d’altro. Non so perché mi suona familiare … Ah, lo so, sono i documenti del XIV Congresso del Partito Comunista Romeno! Costruire la società multi lateralmente sviluppata … ah, no! Ceausescu aveva bisogno di filosofi che cantassero le sue odi!

Non capisco chiaramente la signora. Mi accusa di accettare qualsiasi lavoro, e, contemporaneamente, che stia filosofando anziché lavorare. Chi ha capito se devo lavorare o fruttificare la laurea, me l’ho faccia sapere, non voglio morire con questo tormento.

Ieri era l’anniversario dell’irruzione dei minatori chiamati dall’allora presidente della Repubblica nella Piazza dell’Università occupata pacificamente da studenti. Ci fu un bagno di sangue. E ho pensato a quanti dei lettori del Think Ouside The Box, Pensare Fuori dagli Schemi, si riconoscono non nello slogan scelto dai ragazzi che hanno iniziato questo progetto, ma in quello di quegli minatori “Lavoriamo, non pensiamo!” 

Annunci