Avevo programmato tutto, per organizzare ogni giorno libero e ottimisare i miei impegni, che cominciano a essere tanti. Dimenticavo che viviamo in un paese latino … diciamo che ho fatto tutto quello che dipende da me per cominciare il tirocinio il 12, lunedì, ma non ha funzionato. Probabilmente non comincerò nemmeno il 19, così che faccio altro.

Lunedì e martedì mattina sono andata con il mio “amore segreto” alla Villa Ghigi. Sembra una sciocchezza giocare con un bambino in collina, invece era così caldo che stavo male anche lì, sotto gli alberi, e sono stata proprio contenta a tornare a casa, anziché che andare alla casa di Mondo Donna per tutto il pomeriggio.

Martedì era il mio compleanno. Volevo passarlo stesa sul divano, a finire di leggere “Una breve storia della Romania raccontata ai giovani” di Neagu Djuvara, ma il mio miglior amico ha insistito a festeggiare. Niente di che, ma, se conoscete Andrea, sapete che questo vuol dire 5 ore di discorsi seri, coinvolgenti e tosti su Dio, la Bibbia, la musica e il senso della vita. Non che lui sia uno che insiste molto, siamo noi due a non resistere quando ci vediamo a non farli tante domande, perché sono argomenti che trattiamo anche tra di noi. Sono contenta che riusciamo a vederci più spesso. Comunque, il coinvolgimento intellettuale ed emotivo l’ho pago, eccome! Sento di consumarmi come una candela …

Mercoledì, per fortuna, lavoro all’Ospedale Maggiore. Stavo male, ma mi consolava l’idea che, se svengo per il caldo, ho chi mi risvegli … peggio è ritornare a casa con un autobus senza aria condizionata, con un conducente che sembrava stare peggio di me! (A piedi non ci riesco più a muovermi, e mi viene la rabbia per questa mia debolezza!) 

La sera, la mia prima assemblea generale del Movimento 5 Stelle. Molta gente, tanti i nuovi, 35-38 gradi … (nello specchio del bagno, non ho riconosciuto la mia immagine, il bianco degli occhi era rosso fuoco) ma i ragazzi non demordevano. Ho avuto una sensazione molto positiva, come di un organismo vivo che non si cura delle piccole sbavature – come chi era venuto solo per sfogarsi o voleva soffermarsi su idee un po’ troppo personali – ma va avanti con sicurezza, con fiducia, senza rigidità e preconcetti. Flavio è stato subito accolto nel gruppo di discussione sulla scuola, io ero già inscritta al gruppo sullo stato sociale che non c’è. Nella confusione della serata non ricordo molto bene i nomi, ma i loro volti e gli sguardi sì. Ero l’unica non italiana, sento una grande responsabilità sulle mie spalle, ma non un peso. Quelli sguardi erano tutti un “ben venuta”, mi hanno ascoltata con lo stesso interesse con quale ascoltavano chi parlava di inceneritori, di abusi o di scuola. Non fa nessuna differenza che io sia romena, al contrario, l’ho considerano una ricchezza. Oggi parlerò con una ragazza che è stata consigliere in un Quartiere, lunedì andrò alla commemorazione del giudice Borsellino (sempre al Circolo Mazzini, via Emilia Ponente 6), martedì Flavio andrà in Regione, via Aldo Moro 50, per sentire la risoluzione sui tagli alla scuola … Mi sento davvero in famiglia. Un colpo di fulmine. Anche se – mi sono voluti 13 mesi per decidermi, da quando ho visto per la prima volta Giovanni Favia, il consigliere regionale, che all’epoca faceva un banchetto per lanciare la sua candidatura come sindaco di Bologna. All’inizio pensai che non avesse nessuna chance di cambiare qualcosa – poi ha raccolto un bel’ po’ di risultati come consigliere in Comune, e poi, 9% di voti per il Consiglio Regionale! Peccato che i comunitari possano votare solo alle elezioni amministrative, non alle politiche, non ho potuto annoverarmi nelle file dei 9%, ma, come ho già scritto, in primavera ci saranno le elezioni per il Comune di Bologna e i Quartieri. Questa volta ci sarò, e non soltanto per dare il mio voto, ma anche a militare nel Movimento.

Presto detto perché il mio entusiasmo: giovedì mattina in Regione seminario sulla realtà della mediazione interculturale in Emilia-Romagna. Molto incoraggiante il discorso della assessore Marzocchi, ma la ricerca sui mediatori interculturali che operano in Emilia Romagna è un po’ semplice, e aldilà di racconti di esperienze positive non ho sentito nessuna novità, ma solo fatti che già conosciamo tutti, e discorsi politici di fiducia nel futuro. Insomma, sono stati fatti degli sforzi per organizzare e finanziare i corsi per la qualifica dei mediatori interculturali e adesso le risorse sono finite. D’altronde, cos’altro ci si può aspettare con la crisi? Gli tagli sono spaventosi, è difficile pianificare per il futuro.

In questa situazione il mio entusiasmo e la mia fiducia possono essere riposte solo altrove: appunto sulla partecipazione dei cittadini al Movimento 5 Stelle.

Planificasem tot, pentru a-mi organiza toate zilele liber şi a-mi îmbunătăți programul, care a început să fie plin. Am uitat că trăim într-o ţară latină … Am făcut  tot ce depinde de mine pentru a începe practica 12, luni, dar nu am de ales. Probabil că nu voi  începe nici  pe 19, așa că facalte activități.
Luni şi marţi dimineaţă m-am dus cu “iubirea mea secretă” la Villa Chigi. Pare un fleac să te joci cu un copil în zona dealurlori, dar a fost atât de cald că mă simteam rău chiar la umbră, sub copaci, şi am fost foarte fericită să mă întorc acasă, mai degrabă decât să merg la vila Mondo Donna pentru întreaga după-amiază.  

Marţi a fost ziua mea. Am vrut să o petrec întinsă pe canapea pentru a termina lectura “O scurtă istorie a României povestită tinerilor” de Neagu Djuvara, dar prietenul meu cel mai bun a insistat, pentru a sărbători. Nimic special, dar dacă îl cunoașteți pe Andrea, ştiţi că acest lucru înseamnă 5 ore de convorbire serioasă, angajată, şi dur despre Dumnezeu, Biblie, muzică şi sensul vieţii. Nu el e cel care insistă, ci noi, deoarece acestea sunt teme care ne interesează, despre care vorbim des între noi. Mă bucur că ne vedma mai des. Cu toate acestea mă costă mult  implicarea intelectuală şi emoţională! Mă consum ca o lumânare …

Miercuri, din fericire, muncesc la  Ospedale Maggiore. Mi-era rău, dar mă consola ideea că, dacă leşin de căldură, sunt destui medici să mă trezească … mai urâtă a fost întoarcerea acasă cu un autobuz fără aer condiţionat, cu un conducător auto care părea să se simtă mai rău decât mine! (Nu reușesc să merg pe jos, și slăbiciunea esta mă înfurie!)

Seara am participat la  prima adunare generală a Mişcării 5 Stele. Mulţi oameni, multe noi, 35-38 de grade … (În oglinda din baie, nu mi-am recunoscut chipul, albul ochilor mi-era roşu para focului), dar nimeni nu ceda. Am avut un sentiment foarte pozitiv, că sunt în mijlocul un organism viu care nu se preocupă dacă sunt mici bavuri – cum ar fi  cei care au venit doar pentru a-și spune păsul sau insistau asupra ideilor un pic prea “personale” – ci merge înainte cu încredere, siguri de ei, fără rigidități şi părtinire. Flavio a fost imediat invitat în grupul de discuţii cu privire la şcoală, eu mă înscrisesem deja înainte în grupul pentru statul bunăstării. În confuzia generală nu  îmi amintesc foarte bine numele, dar feţele lor şi privirile, da. Eram singura non-italiană, simt o mare responsabilitate pe umeri, dar nu o povară. Ochiii lor spuneau “bine ai venit”, mă ascultau cu acelaşi interes cu care au ascultat pe cei care vorbeau de incineratoarele pentru gunoaie, abuzuri sau de şcoală. Nu face nici o diferenţă că sunt româncă, dimpotrivă, mă consideră o resursă. Azi voi vorbi cu o fată care a fost  consilier într-un cartier, luni  voi merge la comemorarea judecătorului Borsellino (tot la Club Mazzini, Via Emilia Ponente 6), Flavio va fi marţi în Regiune, Via Aldo Moro 50, pentru a auzi rezoluţia privind reducerile de fonduri din învățământ … Mă simt cu adevărat acasă. Un coup de foudre. Deşi – mi-au trebuit 13 luni să mă decid, din momentul în care l-am văzut pentru prima dată pe Giovanni Favia, consilierul regional, care vorbea, la o tarabă, pentru a-și lansa candidatura ca primar la Bologna. La început am crezut că nu are șansă de a schimba ceva – apoi a avut rezultate bune ca şi consilier în primărie, şi, apoi, 9% din voturi pentru Consiliul Regional! Păcat că nefiind italiancă,  pot vota doar la alegerile locale, nu la cele politice, nu am putut intra în rîndurile celor 9%, dar, după cum am mai scris, în primăvară vor avea loc alegeri pentru Municipalitatea din Bologna şi cartiere. De data aceasta voi fi prezentă, nu doar pentru a da votul meu, ci și pentru a milita în mişcare.

Entuziasmul meu se explică ușor, dacă povestesc cum a decurs joi dimineaţă Seminarul organizat de Regiune pentru prezentareasituației mediatorilor interculturale în Emilia-Romagna. Discursul  Consilierei Marzocchi era încurajator, dar cercetarea privind mediatorii interculturale care lucrează în Emilia Romagna este un pic cam simplă, şi dincolo de povestiri ale unor experienţe pozitive nu am auzit nicio noutate, ci fapte pe care le știm dea toți, şi discursuri politice pline de  încredere în viitor. A fost făcute eforturi pentru a organiza şi finanţa cursurile de formare pentru calificarea mediatorilor interculturale, iar acum resursele s-au terminatnite. În plus, ce altceva putem aștepta  pe timp de criză? Reducerile sunt îngrozitoare, este dificil de planificat viitorul.
În această situaţie, entuziasmul meu şi încrederea mea pot fi depozitate doar în altă parte, tocmai în participarea cetăţenilor din Mişcarea 5 Stele.

Annunci