Președintele României, Traian Băsescu, are un obicei pe care îl cunoaștem toți. Când vorbește nu reușește să se oprească sau să nuanțeze mesajul. Sau, mi se naște dubiul acum, ziariștii fac un rezumat inabil, tăind aceste nuanțe, redând doar ideile brute, fără explicațiile care să ne ajute să le înțelegem.

Nu toți țiganii sunt nomazi. Bine, cineva trebuia să o spună. E un adevăr vital, pe care propaganda vestică uită să îl menționeze. În Italia, cel puțin, pentru ziarele de dreapta și mai ales pentru partidele pe care ele le slujesc, un țigan egal un nomad egal un român (chiar dacă subiectul este un sinti, italian de generații, cu un loc de muncă stabil).

Nomazii nu vor să muncească. În acest punct al discursului eu aș avea nevoie de lămuriri. Băsescu spune: celor din periferia Bucureștiului le-am oferit angajare la salubritate, potrivit pregătirii lor, și au refuzat. Acesta este un fapt important, care nu poate fi doar enunțat. Aș dori să aflu mai mult: aceasta este unica ofertă care li se poate face? Câte locuri de muncă au fost oferite? Cu ce fel de contract? Pe ce durată? S-au purtat discuții, sau li s-a pus pe masă oferta, zicându-le că trebuie să o accepte, sau nu li se mai oferă nimic altceva? Dacă pornim de la ideea că pregătirea nomazilor nu le dă dreptul de a ocupa alte locuri de muncă, ce se face pentru a ridica nivelul de pregătire, mai ales al copiilor lor? Ce viitor se promite lor, dacă prezentul e cam trist?

E mult prea simplu să te speli pe mâini, spunând că ai făcut tot ce depindea de tine, ceielalți au refuzat, pentru că majoritatea sunt hoți! știm cu toții că mulți nomazi fură, cerșesc și trăiesc în condiții cumplite. Nu e nevoie să o mai repetăm. Nu fără a spune clar: de ce? Noi, ce șanse le oferim să ducă o viață potrivită cu talentele și capacitățile lor? Cum îi tratăm? Preferăm să îi încadrăm repede ca vidanjori, ca să rezolvăm o urgență, sau încercăm să le cunoaștem cultura și mentalitatea, și încercăm, cu multă răbdare, să le propunem un viitor mai bun? E nevoie de mult timp pentru ca o persoană să se schimbe. E nevoie de timp să îi câștigăm încrederea, să descopere că are alte talente, să învețe o meserie care îi place, sau, dacă refuză să o facă, să permită fiilor săi să-și schimbe viața. Altfel e doar o deportare pe dos. Cum spune proverbul, bine cu forța nu se poate! Pentru că nu mai e bine, dacă e cu forța.

Il Presidente della Romania, Traian Basescu, ha un’abitudine che noi tutti conosciamo. Quando parla, non riesce a fermarsi al punto giusto, e neanche a usare delle sfumature. Oppure, dubbio che mi nasce ora, sono i giornalisti a fare dei riassunti poco validi, tagliando queste sfumature, riportando delle idee brute, senza nessuna spiegazione, utile per la comprensione.

Non tutti i rom sono nomadi. Giusto, qualcuno doveva ridirlo. È una verità importante, che gli giornali occidentali si dimenticano spesso. Per i giornali e i partiti italiani di destra un rom = un nomade = un romeno (anche quando trattassi di un sinti, italiano da generazioni, con un lavoro stabile).

I nomadi non vogliono lavorare. A questo punto io avrei bisogno di chiarimenti e precisazioni. Basescu dice: ho offerto a coloro della periferia della capitale un posto nella salubrità, adatto cioè alla loro preparazione, e mi hanno rifiutato. Questo è un fatto importante, che non basta enunciare. Vorrei sapere di più: questa è l’unica offerta che gli si può fare?  Di quanti posti di lavoro parliamo? Di che tipo di contratto? Di che durata? Ci sono state degli incontri per discuterne, oppure si è detto loro di accettare, perché non c’è d’altro? Se partiamo dall’idea che la preparazione dei nomadi non da loro diritto di svolgere un altro tipo di lavoro, cosa si è fatto per migliorare tale preparazione, soprattutto per i giovani e giovanissimi? Che futuro viene loro proposto, se il presente è cupo?

Tropo semplice lavarsene le mani, dicendo di aver fatto tutto il possibile, gli altri hanno rifiutato, perché la maggioranza sono ladri! Sappiamo tutti che tanti rom rubano o mendicano, e vivono in condizioni pietose. Non ha senso ripeterlo ancora. Non senza dire con chiarezza: perché? Noi che opportunità offriamo loro di avere una vita in linea con i loro talenti e capacità? Come li trattiamo? Preferiamo tappare il buco dell’emergenza, facendoli lavorare nei servizi igienici, o proviamo a conoscere meglio la loro cultura e la mentalità, e proviamo, con tanta pazienza, a proporli un futuro migliore? Le persone hanno bisogno di molto tempo per cambiare. C’è bisogno di tempo per costruire la fiducia, per scoprire dei talenti, per imparare un mestiere di proprio gradimento, oppure, se uno si rifiuta di farlo, di permetterlo ai propri figli di farlo. Altrimenti è solo una deportazione al contrario. Il bene non può essere fatto con la violenza. Se c’è violenza, non è un bene.

Annunci