Perché so scrivere. Perché ho delle cose da dire. Perché sono innamorata, non solo di Flavio, ma di tante persone, posti, cose … Perché so anche odiare con forza. Perché mi prendo sul serio. Perché non mi prendo troppo sul serio. Perché  non so cantare come Francesco Meli, o Flavio, né suonare come Andrea.Perché ho vissuto tanti anni con il sentimento di una solitudine dolorosa – in Romania gli intellettuali non sono molto apprezzati. Perché per anni non ho avuto fiducia in me stessa. Perché ne ho adesso.  Perché sono stata discriminata, derisa, molestata. Perché troppa frustrazione. Perché non sono mai stata zitta, ma le parole volano, i pensieri scritti rimangono e possono essere condivisi più facilmente. Perché c’è un silenzio assordante: l’Italia dei mass media è falsa, ne conosco un’altra sana e forte. Perché a volte sembra che nessuno ascolti: leggo le statistiche di questo blog, e vedo che le persone che l’ho leggono sono a stragrande maggioranza romene. Perché voglio che anche gli italiani capiscano cosa c’è nel cuore di un immigrato. Perché è utile.

Perché io esisto. Perché ho trovato la mia vocazione: non mollare nel sentirmi normale, nonostante tutto.    

Perché sono felice, e non lo sarei mai stata se non avessi scoperto il senso della vita: restare sani, nel mezzo alla follia che è l’Italia.

 

Pentru că știu să scriu. Pentru că am multe de spus. Pentru că sunt îndrăgostită, nu doar de Flavio, ci de atâtea persoane, locuri, lucruri … Pentru că știu și să urăsc, cu putere. Pentru că mă iau în serios. Pentru că nu mă iau prea mult în serios. Pentru că nu știu să cânt ca Francesco Meli sau Flavio sau Andrea. Pentru că am trăit pentru mulți ani cu sentimentul unei singurătăți dureroase – în România intelectualii nu sunt apreciați cine știe ce. Pentru că, pentru mulți ani, nu am avut încredere în mine. Pentru că o am acum. Pentru că am fost discriminată, luată în derâdere, molestată. Pentru prea multă frustrare. Pentru că nu am tăcut niciodată, dar cuvintele zboară, gândurile scrise în schimb rămân și pot fi împărtășite mai ușor. Pentru că în Italia domnește o tăcere asurzitoare: țara descrisă de mass media nu e cea sănătoasă și puternică pe care o cunosc eu. Pentru că uneori pare că nimeni nu ascultă: citind statisticile acestui blog îmi dau seama că cei mai mulți cititori sunt români. Pentru că vreau ca și italienii să înțeleagă prin ce trece un străin imigrat. Pentru că e util.

 Pentru că exist. Pentru că mi-am găsit vocația: să nu încetez de a mă simți normală, orice ar fi.

Pentru că sunt fericită, și nu aș putea să o fiu dacă nu aș fi descoperit sensul vieții: a rămâne sănătoși, în mijlocul nebuniei care e Italia.  

Annunci