Ho partecipato alla mia prima manifestazione politica. (Non prendo in calcolo le dimostrazioni pro Ceausescu, dove ci costringevano a marciare con delle minacce). Mi è piaciuta parecchio! Sono scettica sull’impatto di questo corteo di protesta per le ingiustizie perpetrate contro gli stranieri, perché gli stranieri sono tradizionalmente invisibili nella società italiana, tranne quando servono, e allora sono strumentalizzati. Sono però anche curiosa: ignoreranno di nuovo quello che è successo, anche se eravamo più di 5.ooo?

Non so più se sono ottimista o ingenua (lo so, strano capire che si può essere ottimisti o sognatori mentre si è scettici!) ma quello che porto a casa è la gioia di aver girato per le strade intorno alla mia casa, con gente che ballava, fumava, applaudiva i discorsi di indemoniati speranzosi, mentre la musica mi spaccava i timpani e l’umidità mi martoriava i reumatismi.

Eppur sono felice, l’Italia cambierà: c’è troppa gente per bene che non riesce a mandare giù le ingiustizie. Qualcosa si muove.

M-am întors de puțin timp de la prima manifestare politică din viața mea. (Nu iau în calcul demonstrațiile pro Ceaușescu, unde mergeam de frică). Mi-a plăcut!  Nu cred că va avea un impact prea puternic, pentru că denunță injustițiile suportate de străini, și se știe că străinii sunt, în mod tradițional, invizibili în societatea italiană, cu mici excepții în momentul în care e nevoie de ei, ca instrument de manipulare. Sunt curioasă: și acum vor ignora ce s-a întâmplat, chiar dacă eram mai mulți de 5.000?

Nu știu dacă să mă definesc optimistă sau naivă (greu de explicat de ce vorbesc de optimism și vise când mă definesc și sceptică!)dar mi-a rămas bucuria de a mă fi plimbat pe străzile din jurul casei mele, alături de lume care dansa, fuma, aplauda discursurile unor agitați plini de speranță, în timp ce muzica îmi perfora timpanele și ceața îmi trezea reumatismele.

Pare comic, dar sunt fericită!  Italia o să se schimbe: prea multă lume nu mai înghite nedreptățile. Ceva se mișcă.

Annunci