Ceea ce s-a întâmplat, deci și motivul pentru care nu am mai scris de atât de amar de timp niciun articol, poate fi numit profeție autoîndeplinită. Desigur, când cunoști bine situația, te cunoști pe tine și ai o intuiție peste medie ar putea fi doar prevedere.

Mă consider o persoană plină de talente și de posibilități, știu însă că defectul meu cel mai mare e motivația: am nevoie să cred în ceva, să-mi doresc ceva realizabil, altfel mă pierd în lumea rutinei zilnice și uit ce vreau. În momentul de față mi-e teamă să-mi doresc ceva, n-aș suporta să nu se realizeze – din nou. Sau să se realizeze și să fie o dezamăgire, ca participarea politică.

Beppe Grillo îmi place ca și comic. Nu e tocmai tipul meu, dar are curaj, vervă, un stil personal, electrizant. E patrimoniul pe care l-a adus în politică: denunțarea cu sarcasm, energie și mult simț al umorului. De aceea, deși nu îmi place ca politician, pentru că urlă prea mult, e inconsecvent, îi lipsește finețea analizei și e prea conservator – vezi tema imigrației – am intrat în Mișcare. Îmi plăceau cei din grupul din Bologna, pe cea mai mare parte dintre ei îi consider și astăzi persoane peste medie, deciși, curajoși, curioși, generoși, și experiența alături de ei m-a îmbogățit. Nu vrea să spun că totul a fost o idilă infinită, se trage mult de timp, uneori lumea se pierde în meandre infinite și se pierde din vedere esențialul, sunt înfruntări ideologice sau personale ca și în orice grup, dar la sfârșit se ajunge la o concluzie și la o acțiune pozitivă și eficace, și asta nu-i puțin. Nu-mi place însă lipsa de sinceritate, în primul rând față de ei înșiși. S-a creat mitul unei iubiri infinite și pline de recunoștință față de Grillo, căruia i se ia mereu apărarea, sau i se găsesc scuze când îl critică. Nu e chiar așa. Recunoștința e sinceră, pentru că fară el am vorbi de o listă civică ca oricare alta, mai puțin cunoscută și cu procentaje mult mai scăzute la vot. Iubirea infinită e găselnița publicitară a unora, pentru că are clenci la mase. La cei care au nevoie de un far luminos și văd lumea în alb și negru.

Nu e vorba doar de declarațiile personale ale lui Grillo, sau de articole ridicole pe blogul său. Oameni suntem toți. Asta dacă unii nu încep să ne considere zei … E incoerent să spui că e vorba doar de păreri personale, că toți sunt liberi să decidă indiferent de părerea ta, apoi să dai afară pe cine îți place din Mișcare, ca un șef absolut. Sau ești unul dintre cei mulți, sau ești unicul care are drept de decizie. Spuneam, e vorba și de păreri împărțite privind strategia politică. Mulți – chiar dacă sunt o minoritate – consideră că e nevoie de reguli, chiar elastice, că trebuie întărită colaborarea între grupurile locale, că trebuie realizate instrumentele informatice pentru participarea directă și democratică a tuturor în luarea deciziilor. Portalul a fost promis din ziua înființării Mișcării, în 2009, și astăzi este un beta dificil de accessat și folosit, unde puțini curajoși reușesc să-și scrie propunerile și să comenteze. Ținând cont că listele care au participat, și uneori câștigat alegerile administrative sunt, în mod voit, grupuri locale care colaborează doar sporadic cu alte grupuri, că orice încercare de a organiza canale de cooperare la nivel național e pedepsită cu expulzarea, suntem în fața unui mecanism profund nedemocratic. În faimosul portal nu este nicio urmă de informație despre cum se vor alege candidații pentru alegerile parlamentare din primăvara anului 2013, cine vor fi ei ( se știe doar că nu pot aleșii din consiliile locale și regionale, și că nu trebuie să avut deja două mandate, că trebuie să fie italieni cu cazierul penal imaculat), iar programul național e incomplet; programele locale au o bază comună dar diferă mult între ele, deci e nevoie de o lungă negociere care încă nu a început.

Nu îmi plac mișcările sau partidele carismatice. Nu îmi place pretenția de a fi altfel decât toatele celealte partide, doar pentru că nu sunt victima clientelismului ci se lucrează serios și curajos în consilii. Există prea multe personalisme și zone de umbră.

Prognoza mea pentru anul următor – și nu doar a mea – este o victorie răsunătoare în alegeri, dar cu un grup format în mod aleator, cu multe nume impuse de sus, nu o echipă sudată și în posesul unor modalități de comunicare care să asigure exercitarea democratică a mandatului. Programul fiind foarte vag, oamenii ăștia, mulți dintre ei sinceri și capabili, nu vor reuși să fie de acord în foarte multe situații. Vor reuși să obțină și rezultate apreciabile, dar, inevitabil, se vor împărți în grupuri care se vor certa între ele, și asta va duce la sciziune în câteva luni, poate un an. Cu această ocazie mulți oportuniști își vor da arama pe față.

Ei bine, știind că nu se face destul pentru a preîntâmpina această situație, și vorbim de democrație și soarta unei tări, nu de reușita unui picnic la Roma, și că asta se face datorită deciziei și voinței lui Grillo și a colegului lui Gianroberto Casaleggio, mi se întoarce stomacul pe dos.

Sper să mă înșel, dar ceea ce s-a întâmplat până acum îmi dă dreptate.

Acestea erau gândurile mele în februarie când am demisionat din consiliul de cartier și m-am retras din Mișcare. Nu atât de clare, multe detalii mi-au apărut în mod distinct după adunarea de la Rimini, care trebuia să întărească comunicarea dintre grupurile locale, dar a fost folosită de Grillo et co. ca pretext pentru îndepărtarea despotică a grupului din Ferrara (unde dai și unde crapă!).

Vom mai vorbi despre tema asta în 2014, să vedem dacă analiza mea privind viitorul Mișcării, mai ales la nivel parlamentar, se va adeveri sau nu.

Până atunci îmi caut un scop, ceva în care să pun toată pasiunea pe care am depus-o în politică, dar nu găsesc nimic. Activitatea de mediatoare culturală, pe care o ador, cred că se va reduce mult, și nu din vina mea. Traducerile nu merg prea bine, nu sunt clienți. Nu voi face cursul de ghid turistic, pentru că meseria trece printr-o criză gravă, sunt prea mulți ghizi și prea puține cereri. Și costă! Cursul de asistent de direcție – o meserie pe care am facut-o deja în România – nu m-a ajutat deloc în căutarea unui loc de muncă.

Ieri am împlinit 41 de ani. Dacă nu aș avea nevoie de atât de multe ore de somn și de atâta cafea, aș zice că nu mă simt nici de 30, nu am mai fost vreodată așa de în formă, cu dorința și curiozitatea de a o lua de la capăt, cu o stare psihică așa de pozitivă. Dar asta în societatea occidentală nu interesează pe nimeni. Carămizile rotunde nu ajută la construirea unui zid pătrat! Și dacă nu ești o cărămidă perfectă, laborioasă și remisivă, dar nici un geniu indispensabil în meseria ta, ești inutil.

Cred în miracole, am învățat chiar să am răbdare. Dar facturile și cumpărăturile nu se plătesc cu zâmbete și curaj! Aș fi avut mare nevoie de o cauză idealistă pentru care să mă bat, ca să nu mă mai gândesc la situația mea … dar n-a fost să fie.

Și astăzi, ca în celelate zile ale săptămânii, o să gătesc un experiment în care o să fie implicate toate borcanele cu arome și semințe din dulap, o să fac ceva lucru de mână și o să citesc o carte, apoi  știrile pe internet. Și o să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru Flavio, pentru familiile noastre, și pentru că suntem sănătoși, apoi o să mă rog pentru mătușa mea cea dragă. Și mâine la fel. Și poimâine …

Quello che è successo, quindi anche il motivo per cui non ho scritto da così tanto tempo un post può essere chiamato profezia auto-adempiuta. Naturalmente, sapendo bene la situazione, è conoscendo te stesso e un’intuizione sopra la media può trattarsi solo di previsione.

Penso di essere una persona piena di talento e possibilità, ma so che il mio difetto più grande è la motivazione: ho bisogno di credere in qualcosa, desiderare qualcosa di fattibile, altrimenti mi perdo nel mondo della routine quotidiana e dimentico quello che voglio. Al momento ho paura di volere qualcosa, non sopporterei che non si realizzasse – di nuovo. Oppure che si realizzasse e che sia una delusione, come la partecipazione politica.

Beppe Grillo e mi piace come comico. Non è esattamente il mio tipo, ma ha coraggio, verve, uno stile personale, elettrizzante. È il patrimonio che ha portato in politica: una denuncia sarcastica, energia e senso dell’umorismo. Pertanto, anche se non mi piace come politico, perché grida troppo, non è coerente, manca di finezza nell’analisi ed è troppo conservatore – si veda la questione dell’immigrazione – sono entrata nel Movimento. Mi è piaciuto il gruppo bolognese, la maggior parte di loro penso ancora che sia gente sopra la media, impegnata, coraggiosa, curiosa, generosa, e l’esperienza che ho fatto con loro mia ha arricchito. Non voglio dire che fosse un idillio infinito, si perde molto tempo, a volte la gente si perde in loop senza fine e manca il punto, ci sono scontri ideologici e personali, come in qualsiasi gruppo, ma alla fine si raggiunge una conclusione e un’azione positiva ed efficace, e questo non è poco. Però non mi piace ma la mancanza di sincerità, in primo luogo verso se stessi. Si è ha creato il mito dell’amore infinito e pieno di gratitudine verso Grillo, che essi difendono sempre, o le trovano delle scuse quando lo criticano. Non è proprio così. La gratitudine è sincera, perché senza di lui parleremmo di una lista civica, uguale a tutte le altre, meno nota e percentuali molto inferiori al voto. L’amore infinito è una trovata pubblicitaria di alcuni, per agganciare le masse. Coloro che hanno bisogno di un “faro brillante” e vedere il mondo in bianco e nero.

Non si tratta solo delle dichiarazioni personali di Grillo, o ridicoli articoli sul suo blog. Siamo tutti umani. … Se alcuni non iniziano a considerarci dei … E ‘incoerente dire che sono solo opinioni personali, che sono tutti liberi di decidere qualunque sia l’opinione che hai espresso, poi cacciare che ti pare dal Movimento, come un leader assoluto. O sei uno tra molti, o sei l’unico che può prendere una decisione. Dicevo, si è divisi anche sulla strategia politica. Molti – anche se sono una minoranza – ritengono che ci sia bisogno di regole, anche elastiche, di rafforzare la cooperazione tra gruppi locali, di realizzare strumenti informatici per la partecipazione diretta e democratica di tutti nei processi decisionali. Il portale è stato promesso il giorno dell’istituzione del Movimento, nel 2009, e oggi è un beta cui è difficile accedere e utilizzarlo, dove pochi coraggiosi riescono a scrivere proposte e commenti. Dato che le liste partecipanti alle elezioni amministrative sono, volutamente, gruppi locali che lavorano sporadicamente con altri gruppi, che qualsiasi tentativo di organizzare i canali di collaborazione a livello nazionale è punibile con l’espulsione, abbiamo di fronte un meccanismo profondamente antidemocratico. Il famoso portale non c’è traccia di informazioni univoche su come si sceglieranno i candidati per le elezioni parlamentari nella primavera del 2013, chi saranno (si sa solo che non sono eleggibili i consiglieri locali e regionali, e chi ha fatto già due mandati, devono essere italiani con fedina penale immacolata) e il programma nazionale è incompleto, i programmi locali hanno un nucleo comune, ma sono molto diversi tra loro, quindi ci vuole una lunga trattativa che non è ancora iniziata.

Non mi piacciono i movimenti o i partiti carismatici. Non mi piace la pretesa di essere altro che tutti gli altri partiti, solo perché non si è vittima di clientelismo, ma si fa un lavoro serio e coraggioso nei consigli. Ci sono troppi personalismi e zone d’ombra.

La mia previsione per il prossimo anno – e non solo mia – è una clamorosa vittoria alle elezioni, ma con un gruppo formato a caso, con molti nomi imposti dall’alto, non saldo e non in possesso dei mezzi di comunicazione interni atti a garantire l’esercizio democratico del mandato. Siccome il programma sarà molto vago, queste persone, molti di loro anche onesti e capaci, non riusciranno a concordare in molte situazioni. Saranno in grado di ottenere risultati apprezzabili, ma, inevitabilmente, saranno divisi in gruppi che si soste litigheranno tra loro, e arriveranno alla scissione in pochi mesi o un anno. All’occasione molti opportunisti faranno vedere il loro vero volto.

Beh, sapendo che non si fa abbastanza per prevenire questa situazione, e parliamo di democrazia e il destino di un paese, non del successo di un picnic a Roma, e questo a causa della decisione e la volontà di Grillo e del suo collega Gianroberto Casaleggio, ho il voltastomaco.

Spero di sbagliarmi, ma quanto è successo fino ad ora mi dà ragione.

Questi erano i miei pensieri a febbraio, quando ho rassegnato le dimissioni dal consiglio di quartiere e mi sono ritirata Dal Movimento. Non così chiare, tanti dettagli sono emersi dopo l’incontro di Rimini, che doveva rafforzare la comunicazione tra i gruppi locali, ma è stato utilizzato da Grillo et co. come un pretesto per rimuovere dispoticamente il gruppo di Ferrara (che c’azzecca?).

Ne parleremmo nel 2014, per vedere se la mia analisi sul futuro del Movimento, soprattutto a livello parlamentare, si avvererà o no.

Fino ad allora cerco un obiettivo, qualcosa in cui mettere tutta la passione che avevo messo in politica, ma non trovo niente. L’attività di mediatore culturale, che amo, credo che ridurrà di molto, non per colpa mia. Le traduzioni non vanno molto bene, non ci sono clienti. Non farò il corso di guida turistica perché la professione sta subendo una grave crisi, ci sono troppe guide e troppo poche domande. E costa! Il corso di assistente di direzione – un lavoro che ho già fatto in Romania – non mi ha aiutato nella ricerca di lavoro.

Ieri ho compiuto 41 anni. Se non avessi bisogno di tante ore di sonno e di caffè direi che non mi sento nemmeno 30, non sono mai stato così in forma, con il desiderio e la curiosità di ricominciare, con uno stato mentale così positivo. Ma nella società occidentale non importa a nessuno. Un mattone tondo non serve alla costruzione di un muro quadrato! E se non sei un mattone perfetto, laborioso e remittente, o un genio indispensabile, sei inutile.

Io credo nei miracoli, ho anche imparato ad avere pazienza. Ma non si pagano le bollette e la spesa con sorrisi e coraggio! Avrei avuto grande bisogno di una causa idealista per cui spendermi, per non pensare alla mia situazione … ma non è andata.

Oggi, come negli altri giorni della settimana, cucinerò uno sperimento che coinvolgerà tutti i vasi di spezie e semi nell’armadio, farò un po’ di lavoro a maglia e leggerò di un libro, poi le notizie su internet. E ringrazierò Dio per Flavio, per le nostre famiglie, e di essere in buona salute, poi pregherò per la mia cara zia. E anche domani. E dopo domani …

 

Annunci