Il 15 di settembre George da Roma, nel suo commento al ultimo post, si augurava che potessi scrivere qualcosa di più allegro. Grazie, Gio, messaggi come il tuo, o quelli di Mirela, o Nicoleta, anche se sono brevi, mi fanno superare prima i momenti difficili. Un po’ come la vitamina C e l’influenza: uno si riprende comunque, ma la vitamina accelera la guarigione.

Ho aspettato che questo accada. Ho fatto male ad aspettare. Mi ero iscritta a un corso d’informatica molto carino: 240 ore di help desk, metà teoriche, metà pratiche, finanziate da FormaTemp, il docente assomigliava con un mio amico romeno programmatore che non vedo da 12 anni … Ho frequentato le prime 8 ore, divertendomi da matti oltretutto!, solo per capire che l’orario contempla solo disoccupati totalmente liberi d’impegni. Ho fatto un calcolo: non riuscirei a conseguire l’attestato. Avrei tante assenze che persino le conoscenze acquisite sarebbero lacunare. Non me la sono sentita di abbandonare il lavoro, o di negoziare permessi non retribuiti – molto poco probabili – per fare le cose per bene.

Stavo ancora valutando tra me e me una soluzione di compromesso quando squilla il telefono: il prete italiano che deve sposarci il 7 di ottobre mi dice che devo chiedere un altro documento dalla Mitropolia di Romania! Per una serie di motivi che non vale la pena scrivere, ho procurato/scritto/firmato due volte più documenti rispetto a qualsiasi altra persona che non ha la cittadinanza italiana, che già a suo turno fa il doppio di una italiana! Alla fine il prete romeno, mio amico, che con-cellebrerà il matrimonio conosce qualcuno che forse potrebbe procurare e mandare via fax il documento dalla Romania … spero di cancellare subito il forse dalla frase, ma credetemi, mi sembra di passare per un infarto.

La mia zia più cara sta morendo. Un cancro. Da ieri la sua situazione è peggiorata. Mi chiedo quanto dolore, paura, tristezza, difficoltà possiamo portare, ognuno di noi, sulle spalle.Aiuta pregare tanto, ma non risolve la situazione, ci sono cose che nessuno può cambiare o accettare.

Soffro come un cane, ma non pensate che sia scoraggiata. Vedo oltre, già quando tutto questo passerà, a gennaio darò le dimissioni comunque, perché il nuovo contratto di mediazione culturale è particolarmente svantaggioso, e farò altro. Mi preparo a buttarmi di nuovo nella mischia. Fino ad allora mi gusto le colleghe con cui ho condiviso gli ultimi anni, e guardo stanca ma con fiducia a piccoli progetti che qualcuno già m’illustra. Magari qualcuno di loro diventa grande, chissà?

Pe 15 septembrie George de la Roma, în comentariul său la ultimul post, își dorea să îmi meargă mai bine și să scriu ceva  mai vesel. Mulțumesc, Gio, mesaje cum ar fi al tău, al Mirelei, sau a Nicoletei, chiar dacă  sunt scurte,  mă face să depășesc mai repede momentele grele. Cam ca Vitamina C și gripa: te însănătoșești oricum, dar vitamina accelerează vindecarea.
Am așteptat să se întâmple asta. Am greșit. M-am înscris la un curs de informatică foarte drăguț: 240 oră de help desk, jumătate teoretic, jumătate practic, finanțat de Formatemp, profesorul arăta ca un prieten de-al meu programator român pe care nu l-am mai văzut de 12 ani … Am participat la primele 8 ore, m-am distrat de am căpiat!, și apoi mi-am dat seama că orarul e gândit doar pentru șomerii complet lipsiți de angajamente. Am făcut un calcul: nu reușesc să obțin certificatul. Aș avea așa multe absențe încât chiar și cunoștințele acumulate ar lacunare. Nu am inima să părăsesc locul de muncă, sau să negociez zile de concediu fără plată – foarte improbabile  – pentru a face lucrurile cum se cuvine.

Stavo ancora valutando tra me e me una soluzione di compromesso quando squilla il telefono: il prete italiano che deve sposarci il 7 di ottobre mi dice che devo chiedere un altro documento dalla Mitropolia di Romania! Per una serie di motivi che non vale la pena scrivere, ho procurato/scritto/firmato due volte più documenti rispetto a qualsiasi altra persona che non ha la cittadinanza italiana, che già a suo turno fa il doppio di una italiana! Alla fine il prete romeno, mio amico, che con-cellebrerà il matrimonio conosce qualcuno che forse potrebbe procurare e mandare via fax il documento dalla Romania … spero di cancellare subito il forse dalla frase, ma credetemi, mi sembra di passare per un infarto.

Căutam o soluție de compromis când  telefonul sună: preotul italian care trebuie să ne cunune pe 7 octombrie mi-a spus că trebuie să cer un alt document de la Mitropolia din România! Pentru o varietate de motive pe care nu merită să le scriu, am obținut / scris / semnat de două ori mai multe documente decât orice altă persoană care nu are cetățenia italiană, căreia, la rândul său, i se cere de două ori mai multe decât unui italian! Preotul român, prietenul meu, care va fi al doilea preot la cununie, știe pe cineva care ar putea procura, probabil, și trimite prin fax documentul din România … sper să șterg imediat „probabil” din frază, dar credeți-mă, mi se pare că trec printr-un atac de cord.
Mătușa mea cea mai dragă e pe moarte. Cancer. Începând de ieri, situația s-a înrăutățit. Mă întreb cât de multă durere, frică, tristețe, dificultăți putem duce fiecare dintre noi pe umeri. Rugăciunea ajută foarte mult, dar nu rezolvă situația, sunt lucruri pe care nimeni nu le poate accepta sau modifica.
Sufă mult, dar să nu credeți că sunt descurajată. Văd deja departe, când toate vor trece, voi demisiona în ianuarie, oricum, deoarece noul contract de mediere culturală este deosebit de dezavantajos, și voi face altceva. Sunt gata să mă arunc înapoi în luptă. Până atunci mă bucur de compania colegelor cu care am împărtășit ultimii ani, și privesc obosită, dar cu încredere micile proiecte care îmi ajung la cunoștință. Poate unele dintre ele vor crește mari, cine știe?

 

 

Annunci