Non posso ancora crederci: per la prima volta dall’arrivo in Italia, il lontano 29 giugno 2002, ho un contratto di lavoro a tempo determinato, non più quei stupidi co.co.co., con un bell’orario. Sono mediatrice culturale nei Centri per l’Impiego della Provincia, con una cooperativa di gente per bene.

Mi piace quello che sto facendo. Mi potrei abituare a questa normalità, che ho aspettato tanto …

… e potrei finalmente scrivere, nei pomeriggi …

Mă simt ca și cum aș fi fugit după un tren în mers în ultimii 11 ani. Încă îmi mai bate tare inima, și simt o oboseală care nu are de-a face nimic cu corpul … Am reușit să ajung (să mă întorc?) acolo unde simțeam că îmi este locul, chiar dacă într-un mod surprinzător: un contract pe timp determinat ca mediatoare culturală în Centri per l’Impiego județeni, cu un orar acceptabil și colegi drăguți. Văd multe persoane și am biroul meu, alături de celelalte ghișee ale colegilor italieni, fac parte dintr-o echipă. Îmi organizez computerul cum doresc eu. Urmez cursuri de perfecționare … Sper ca în decembrie să se întâmple o altă minune și să mi se ofere un contract pe timp nelimitat, îmi place să lucrez cu imigrații, mă simt utilă! Poate chiar mai mult, uneori, ca acum, nu-mi trebuie cine știe ce ca să fiu fericită!

Annunci