Tag

, ,

Sono un essere nostalgico, dovrebbe essere chiaro ormai per tutti voi che leggete. Ho studiato storia a liceo, mentre scrivevo poesie delicatamente sentimental-egocentriche. All’università girai decisa le spalle alla filosofia moral-politica per affondarmi in Kierkegaard, condito da Hölderlin. Al corso di arte decorative sviluppai una dipendenza da Art Decò. Vi scrivo da una cucina rustica mentre i ricordi dell’infanzia imperversano nei miei pensieri.
Eppure, la prima cosa che scriverò sarà un desiderio che i musei di Bologna siano ammodernati. In un museo d’arte la sensazione di vedere una collezione personale che racconta una storia può essere piacevole, invece in uno storico non invoglia per niente a restare a lungo o tornare.
Elena ci ha aiutato giovedì a volare lungo un vasto time line dalla Cina Antica ai persiani a Israele per atterrare dolcemente tra il Ravone e l’Aposa, tra le capanne e e ‘immancabili tombe etrusche, abbiamo misurato insieme la precisione romana dalle centurie al centro di cui è rimasto così poco. Arte comparata, tante immagini, una vera goduria!
Poi sabato nel meraviglioso palazzo al Pavaglione, il Museo Civico Archeologico mi è sembrato un magazzino sistemato con cura e amore nell’attesa della vera esposizione. Opere di un valore impossibile da calcolare in mobili antichi mal illuminati e senza i necessari sistemi di sicurezza. Centinaia di pezzi di storia a pochi centimetri di distanza. Tesori che sembrano lì per essere studiati da specialisti, non certo per il turista che abbia solo due o tre giorni di vacanza per assaporare e incuriosirsi di Bologna. Manca l’idea di una moderna esposizione.
Ci tornerò, di sicuro, ma soprattutto perché mi gira la testa per la gran confusione, dovrò vedere tutto varie volte per riuscire a fissare le immagini! Insomma, per testardaggine.

Din dragoste pentru Bologna, aș prefera să scriu altceva acum. Să mă opresc doar asupra celei de a doua lecții fără să pomenesc nimic despre vizita de sâmbătă.
Joi Elena ne-a vorbit despre perioada antichității bolonieze, despre etrusci, gali, romani, cu multe imagini și detalii, cu paralele interesante din istoria altor culturi, adevărate momente de artă comparată.
Sâmbata am vizitat Muzeul Civic Arheologic – da, spre marea mea rușine e prima oară că intru în el – și m-a izbit senzația de vechi. Nu râdeți, iubesc istoria și arheologia, nu mă refer la exponate ci la modul în care sunt înșirate una lânga alta, cu iubire și grijă să nu se piardă și să nu se strice, dar parcă într-un depozit, sau spre a fi studiate de specialiști sau în așteptarea adevăratei expoziții. Sunt prea multe minunății în mobile vechi sau anonime, de parcă ar fi mai impresionant numărul și ordinea decât valoarea lor unică, incalculabilă!
Nu pot să nu mă gândesc că în Franța sau Marea Britanie ar fi reușit să organizeze cinci muzee doar cu un sfert din obiecte, și le-ar fi pus în valoare ca să atragă și turiștii care au doar câteva ore la dispoziție, într-un program de două sau trei zile în care sunt atât de multe de văzut. Poate asta e problema: Italia toată e un muzeu, și responsabilii nu știu de unde să înceapă!
Cu toate acestea vă sfătuiesc să vizitați muzeul, însoțiți de cineva care știe cum să facă magia de a pune în evidență ceea ce iese cu adevărat din comun, sau pregătindu-vă bine de acasă cu lista și dispunerea exponatele care vă interesează.

Annunci